Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului cu acest prilej:

„Bună ziua. Bine ne-am întâlnit la un eveniment inspirat din punct de vedere al organizării lui - şi trebuie să îi mulţumesc domnului ministru Orban că nu a uitat să marcheze acest moment, cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Sigur, foarte multe dintre lucrurile de interes s-au spus - şi voi încerca să nu revin sau să nu dublez cele deja afirmate până acum -, însă o să mă întorc puţin la perioada de început a poveştii europene a României. Tratatul de aderare s-a semnat în aprilie 2005 şi îmi aduc aminte cât de emoţionat eram şi eu, şi premierul la momentul semnării la Luxemburg a acestui tratat, chiar pentru România şi Bulgaria s-a organizat un eveniment aparte, cu foarte multă lume, cu foarte mulţi reprezentanţi, cu spectacole, cu bucurie. Momentul a fost marcat şi au urmat doi ani de lupte cu steguleţele, dacă vă aduceţi aminte, şi subliniez acest lucru pentru că este foarte important să comparăm cu ce luptam atunci şi cu ce avem de luptat acum. Perioada 2005-2006 a fost perioada în care fiecare ministru raporta dacă a schimbat culoarea steguleţului, din roşu în galben, din galben în verde. România avea o impresionantă listă de observaţii, care condiţionau intrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, şi îmi aduc aminte de problemele legate de steguleţele pe mediu, pe industrie, pe transporturi şi multe altele. Astăzi suntem la situaţia în care proiectăm împreună cu celelalte, aş spune deja 27 de state, incluzând şi Croaţia, şi cu noi 28, deci împreună cu ceilalţi 27 de parteneri proiectăm viitorul Uniunii Europene. Trebuie să recunoaştem că este un viitor pe care nu îl vedem întotdeauna la fel şi acest lucru s-a observat cu ocazia tentativei de a modifica tratatul Uniunii, pentru a introduce exigenţele bugetare în interiorul tratatului, dar cel mai important lucru nu este că nu avem întotdeauna aceeaşi viziune, cel mai important lucru este că întotdeauna încercăm să ne armonizăm viziunile şi că 27 de state încearcă să îşi regăsească fiecare interesul naţional, de multe ori într-un compromis. De altfel, aceasta este cheia funcţionării Uniunii Europene, compromisul.

Trebuie spus însă că sunt lucruri cu care Uniunea Europeană nu face compromisuri. Şi avem propria noastră experienţă, România a plătit extrem de scump, v-o spun ca om care ştie bine, România a plătit extrem de scump în interiorul acestui interval, 2007-2012, inconsecvenţele politicienilor. O să vă aduc aminte înfiinţarea ANI, desfiinţarea ANI, înfiinţarea DNA, desfiinţarea tentativă a DNA, doar exemple de mare notorietate, dar sunt şi multe altele, provenite de la politicieni care au discreditat România consistent şi a fost nevoie întotdeauna de o luptă formidabilă să explici că a fost o greşeală şi că nu sunt politicieni antieuropeni în România. Vă rog să mă credeţi că a fost una dintre marile probleme ale acestor cinci ani, inconsecvenţa politicienilor care s-a transferat imediat în lipsă de credibilitate. S-a demonstrat că există o deschidere formidabilă pentru ce facem bun, pentru consecvenţele noastre, pentru perioadele de comportament european şi pentru perioadele în care nu am făcut rabat de la exigenţă în atingerea obiectivelor. Şi iarăşi vă dau un exemplu: rapoartele pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dacă România nu ar fi avut ezitări în vreo două rânduri, probabil că în mod cert în vara acestui an s-ar fi propus încetarea mecanismului. Acum nu avem această certitudine, pentru că rapoartele pozitive sunt ultimele două rapoarte ca rezultat al consecvenţei noastre: asumarea răspunderii, pentru că nu era altă soluţie, pe Coduri, legea care creează condiţii de responsabilitate pentru magistraţi, legea prin care se stabilesc criterii de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Legea micii reforme, care a accelerat foarte puternic procesele. Imediat ce am fost consecvenţi în atingerea obiectivelor, Uniunea Europeană a recunoscut aceste consecvenţe. Deci marea problemă în acest interval a fost la noi.

Soluţia pentru viitor este consecvenţa în atingerea obiectivelor noastre în interiorul Uniunii Europene. Afirmaţii de genul "când vin, schimb legislaţia, când vin, desfiinţez DNA" par mici aici, se fac talk-show-uri împreună cu asistente pe tema declaraţiilor de ispravă şi societatea nu taxează dur astfel de abordări, care fac mult rău României şi pun sub semnul întrebării consecvenţa, v-o spun ca om care are feed-back-ul colegilor la cel mai înalt nivel, adică acolo unde se iau deciziile naţionale, orice inconsecvenţă ne trimite înapoi în timp, din punct de vedere al credibilităţii. În ultimii doi - trei ani am reuşit să dobândim o credibilitate în creştere, ca urmare a consecvenţei. Esenţial este să nu începem, din nou, să ni se pară că este mai important interesul politicienilor decât interesul naţional, să ne apucăm să facem nişte modificări, cum ne dau nouă bine la partid. În acelaşi timp, trebuie să recunosc - şi o spun cu toată deschiderea - perioada de criză şi o oarecare ascensiune a unor partide antieuropene în guvernele europene deja îmi creează o îngrijorare, pe care eu am spus-o şi în ultimul Consiliu. De aceea, chiar dacă nu sunt publice discuţiile de la Consiliu, trebuie să vă spun că am remarcat abuzul Olandei împotriva României şi Bulgariei, iar astfel de atitudini ne fac, la rându-ne, suspicioşi dacă nu cumva se pot întâmpla astfel de acţiuni şi din partea altor state. România avea dreptul să fie în spaţiul Schengen astăzi, bazat pe consecvenţa ei de a investi în perioadă de criză, în a-şi securiza frontierele, prin lupta ei împotriva corupţiei la frontiere. Iar riscul abuzurilor interne în Uniunea Europeană, cu tratament discriminatoriu, pentru că în guvern au pătruns partide antieuropene, nu este un risc de neluat în seamă, în viitor, în Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte Europa la zi, aşa cum spunea şi domnul comisar Cioloş, Europa este un şantier, un şantier care a fost generat de criză. Probabil că, în lipsa crizei economice declanşată în 2008 şi sesizată de noi, dar şi de mulţi alţi europeni, abia în 2009, acest şantier nu ar fi existat. Dar realitatea este că, prin criză, am fost obligaţi la progres, în primul rând la un progres în procesul de integrare. Foarte mulţi politicieni, la nivelul european, îşi puneau întrebarea, pe care o pun şi oamenii simpli sau economiştii, care înţeleg mai bine decât noi toţi, foarte mulţi îşi pun întrebarea: "Cum a fost posibil ca în 1992, la Maastricht, să stabilim o uniune monetară, fără să punem sub ea suportul care să facă moneda unică viabilă?". Adică, politici fiscale, politici monetare comune, politici bugetare, după un sistem extrem de bine supravegheat. Iar răspunsul aici, în opinia mea, este simplu: atât s-a putut atunci, din punct de vedere politic. Cum şi acum, deşi trebuia făcut mai mult pentru integrare, atât s-a putut face din punct de vedere politic. Adică, pachetul "guvernanţă economică", celebrul Six Pack, deja cu cele şase norme noi, Agenda UE 2020, Pactul Euro Plus şi, în sfârşit, tratatul, pe care l-am adoptat în formă finală acum câteva zile, la Bruxelles, şi care urmează să fie semnat la 1 martie şi care încearcă să introducă generalizat disciplina bugetară. Oricine ar spune: "Trebuia făcut mai mult". Dar, ca şi în 1992, din punct de vedere politic atât s-a putut, atât au fost dispuse statele membre să cedeze din suveranitate, într-o zonă care a fost foarte sensibilă până acum. Sigur, nu-i o noutate în Uniunea Europeană cedarea de suveranitate. Odată devenit membru al Uniunii, chiar aşa cum am făcut-o noi în 2007, am cedat suveranitatea asupra politicii agricole comune.
De asemenea, la nivelul Uniunii, politica de coeziune este o politică a Uniunii Europene, nu este o politică naţională. Este partea "hard" a cedării de suveranitate, dar toţi ştim că este şi un exerciţiu "soft" în ceea ce priveşte cedarea de suveranitate. Spre exemplu, Agenda UE 2020 - stabileşte standarde pentru educaţie. Nu este treaba Uniunii Europene, dar se fac politici mai puţin vizibile, dar care sunt parte a unei cedări de suveranitate, printr-un exerciţiu "soft" de la nivel european. Deci s-a accentuat cedarea de suveranitate, dar ea este insuficientă pentru ca, în viitor, să putem avea o Uniune Europeană competitivă. Şi paşii următori va trebui să îi facem destul de repede. Destul de repede, pentru că aici nu mai este vorba de interes naţional, discutăm de un interes european. S-a văzut foarte bine că orice dezechilibru la nivelul unui stat membru al Uniunii Europene generează probleme pentru toate celelalte. Deci, astăzi, în urma exerciţiului crizei, ştim foarte bine că suntem mult prea puternic legaţi unii de alţii pentru a nu privi la viitorul nostru împreună. Până la criza datoriilor suverane, spre exemplu, fie că vorbim de cele ale Greciei, ale Portugaliei, ale Irlandei, ale Spaniei, ale Italiei sau ale oricărui alt stat, exerciţiul de a vedea dependenţa fiecăruia dintre noi de ceilalţi ar fi fost un exerciţiu teoretic. Acum am văzut, practic, ce impact uriaş au problemele unui stat asupra tuturor celorlalţi. Deci paşii pe care i-am făcut înainte în procesul de integrare, prin deciziile din ultimele 12 luni, este clar că sunt insuficienţi, dar sunt paşi înainte. Uniunea Europeană nu poate să se afle la pupitrul de comandă în procesul de globalizare, fără o integrare extrem de puternică. Acum Uniunii Europene culege "roadele" insuficientei integrări, care vizează inclusiv indisciplina bugetară şi nu este capabilă să comande redresarea, pentru că nu este suficient de integrată, pentru că încă avem politici divergente. Convergenţa în interiorul Uniunii Europene este încă mult prea redusă, pentru ca UE să poată da direcţia economiei globale, fie şi în timp de criză.

Deci singura soluţie pentru a garanta prosperitatea cetăţenilor noştri şi pentru a garanta faptul ca Uniunea Europeană să fie un conducător de politici globale, un “driver” al politicilor globale, este o integrare profundă şi eu nu mă feresc să spun că va trebui să avem curajul să spunem naţiunilor noastre că soluţia corectă este realizarea statelor unite ale Europei. Va trebui mai devreme sau mai târziu să ne punem cu toţii la un loc suveranitatea pentru a crea suveranitatea Uniunii Europene. De fapt, noi nu o aruncăm în afara frontierelor casei în care trăim, ci ne punem suveranitatea la un loc, pentru a realiza o Uniune Europeană suverană, capabilă în ansamblul ei să stea în competiţie cu marii actori globali, cu SUA, cu China, cu India, cu Brazilia ş.a.m.d. Sigur, viziunea mea depăşeşte poate limitele Uniunii. Eu cred că, în timp, va trebui să realizăm un acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi SUA, acord care să ne permită să concurăm împreună cu marile puteri economice ale lumii viitoare, pentru că, trebuie să recunoaştem, după această criză capitalismul nu mai poate rămâne la fel. Vom avea un altfel de capitalism. Un capitalism care trebuie să vizeze realizarea de echilibre în modul în care se distribuie bogăţia. Uniunea Europeană are 23 de milioane de şomeri astăzi. Nu putem să spunem că avem dreptul, într-o Uniune pe care o vrem tot mai integrată, să spunem: nu îmi pasă, este capitalism, scapă cine poate! Această formulă nu poate funcţiona. Cum nu poate funcţiona nici Europa socială pe datorie. Şi atunci, pentru a privi către soluţii pentru cei 23 de milioane de şomeri de la nivelul UE, cred eu că nu avem decât o singură soluţie, să realizăm Europa performantă, Europa care poate crea bunăstare prin performanţe, şi nu prin împrumuturi, Europa competitivă, Europa în care productivitatea este ridicată. Nu vă dau decât exemple pe care sunt convins că le cunoaşteţi toţi. De 10 ani, diferenţa de productivitate între Uniunea Europeană şi SUA creşte continuu în favoarea Statelor Unite. Trebuia să ne fie suficienţi cinci ani ca să înţelegem că trebuie schimbat ceva în capacitatea noastră de a fi performanţi. Iată sunt deja zece ani, probabil or să mai treacă vreo câţiva ani până când vom decide să revenim la a pune pe primul palier al preocupărilor noastre competitivitatea Uniunii Europene. Deocamdată ne mulţumim să vorbim despre ea. Dar sigur o premisă a competitivităţii Uniunii este legată de integrare, o cât mai puternică integrare a statelor membre ale Uniunii Europene. Fără această integrare nu vom putea fi competitivi.

Aş mai face doar câteva observaţii şi premierul Boc mi-a fost, îmi este, îmi va fi un partener în continuare în a încerca să facem ce-i de făcut. Noi am fost în situaţia în care am realizat foarte bine că esenţa modernizii României din 1990 şi până acum doi-trei ani a fost menţinerea instituţiiilor de dinainte de 1989, pe care am aşezat legislaţia europeană. Este în regulă, a mers şi aşa, până la un punct. Nu vă spun numai de ministere. Uitaţi-vă în judeţe. Avem aceleaşi direcţii agricole, aceleaşi direcţii de învăţământ, aceleaşi direcţii de sănătate, aceleaşi direcţii de mediu etc.. Suntem la fel. Dar am pus peste instituţiile statului comunist o legislaţie europeană, care a început să lucreze la un moment dat şi să dea oarecare satisfacţii. Ce am înţeles amândoi, şi eu, şi primul-ministru, şi membrii cabinetului, am înţeles că trebuie o reformă profundă a statului. Fără această reformă a statului, statul român nu poate fi performant, iar în momentul de faţă cheia, esenţa performanţelor noastre în interiorul Uniunii Europene şi în corelarea dintre instituţiile statului român şi cele ale Uniunii Europene, cele ale altor state este nevoia de a ne moderniza instituţiile pe care nu le-am modernizat, nu le-am flexibilizat. Sunt prea scumpe, sunt prea birocratice. De aceea a fost nevoie ca, într-o perioadă în care populaţia este dominată de criza economică şi efectele impuse de Guvern asupra populaţie, efecte dureroase, a trebuit ca în paralel să mergem cu un proces de modernizare a statului, a instituţiilor statului. Sigur, nu este un proces terminat, el trebuie continuat. Vom vedea când vor fi condiţii politice să se continue, dar este cert că modernizarea justiţiei a fost o prioritate şi acum justiţia are toată legislaţia pentru a acţiona ca o justiţie modernă. Este evident că nu mai puteam funcţiona cu o piaţă a muncii încorsetată de exigenţele fostului Cod al muncii şi a trebuit să liberlizăm piaţa muncii în România, pentru a crea competiţie, dar şi libertate pentru patronat. Nu poţi să spui: “tu, domnule patron, vii cu banii şi regulile ţi le fac eu, sindicat, ce faci cu banii tăi sau când şi cum te restructurezi”. Nu avea nimic comun cu abordarea legată de competitivitate. A trebuit o nouă lege a educaţiei, şi aici o să vă dau o explicaţie. Dacă vă aduceţi aminte, opţiunea Guvernului a fost să trimită legea în Parlament spre a fi dezbătută, după ce comisia Miclea a lucrat foarte mult împreună cu ministerul să realizeze o lege modernă. Rezultatul a fost că, odată intrată în dezbatere, a fost readusă la forma care exista în practică, în învăţământul universitar în mod deosebit. De aceea a fost nevoie ca legea să fie retrasă din Parlament şi Guvernul să îşi asume răspunderea pe ea, pentru că altfel trecerea prin Parlament a legii devenise deja o luptă împotriva modernizării sistemului de educaţie românesc.

Deci am vrut să subliniez aici că nu este suficient să fim în familia europeană. Pentru a fi în familia europeană, pe care o vedem tot mai integrată, tot mai puternică, tot mai capabilă de competiţie pe plan global, noi înşine trebuie să fim performanţi. Avem nevoie de instituţii ale statului performante, avem nevoie de o economie a statului performantă şi avem nevoie ca şi politicienii să fie performanţi, măcar înţelegând ce au de făcut ca politicieni în Uniunea Europeană. Aş spune că, pentru a ne împlini cadrul legislativ al statului performant, mai avem nevoie de legea sănătăţii, mai avem nevoie de reorganizarea administrativă a ţării şi mai avem nevoie de noua Constituţie, care ea însăşi să flexibilizeze instituţiile statului şi să creeze un concern, la care participă şi se produc simultan instituţiile, şi să nu genereze confruntări între instituţii. Numai aşa vom putea fi parte a acestei Europe, pe care începem să o integrăm tot mai puternic, ca soluţie a garantării prosperităţii cetăţenilor noştri, nu prin împrumuturi, ci prin performanţa Uniuni Europene în ansamblul ei, o Uniune Europeană a cărei suveranitate o consolidăm cedându-i fiecare câte puţin din suveranitatea noastră, câte puţin azi şi ceva mai mult mâine. Vă mulţumesc mult!”

Departamentul de Comunicare Publică